Sinceritate

Toata lumea sustine si afirma ca sinceritatea intr-o relatie, indiferent de natura ei e totul. Este pe naiba!

Nu e deloc. Si o sa va expun de ce.

Ma intorc cu multi ani in urma, la inceputul vietii mele de om matur, cand eu in naivitatea mea, credeam ca pot misca lumea. Nu aveam nimic. Nici propria familie, nici bani (nu ca acum as avea), nici certitudini. Dar aveam sperante si vise cu duiumul. Ceea ce pot spune ca azi nu mai exista in aceaisi concentratie pe centimetru patrat de suflet. Acceptam viata si tot ce imi oferea ea cu mare bucurie. Ma bucuram de o plimbare la malul marii, pe frigul napraznic din orice iarna crunta, cu prietena, bucurandu-ne de peisaj si alergand zglobiu prin nisipul inghetat. Patinam pe gheata ghiolului, fara sa luam in seama pericolul existent. Ma bucuram pana si de frunzele cazute toamna tarziu pe cararile parcului, dansand impreuna cu ele pe muzica vantului.

Puteam sa fiu fericita in orice conditii, pentru ca purtam fericirea in mine. Credeam in sinceritatea celor doi ochi albastri, cu care consideram ca eram pereche la momentul acela. Credeam in sinceritate. Avem impresia ca viata ne face pe plac, pentru ca tocmai nedreapta nu o credeam.

Am reusit sa misc lumea, iar cei doi ochi albastri sa imi fie pereche pe drumul vietii. Am privit si privesc spre inainte. Am reusit sa am ce mi-am dorit intr-o oarecare masura, sau mai bine spus privind dinafara. Sinceritatea pe parcursul vietii a jucat un rol important, dar asa cum am ajuns sa constat mai tarziu, mi-a cam spulberat toate visele. Fiecare dintre noi speram ca pe fondul sinceritatii sa auzim numai lucruri care sa ne bucure si mangaie sufletele. Speram atat de tare incat, de multe ori ne facem ca nu vedem inflexiunile vocii, atunci cand ar trebui sa sesizam diferenta intre sinceritate si minciuna. Dintre sinceritate si ceva spus din datorie. Nu vrem sa vedem si sa credem, sincer, ca orice dragoste duce la parteneriat, in cele din urma. Un parteneriat in care fiecare trage inspre partea lui. In care ar trebui sa stim ca fiecare dintre noi urmareste egoist, sa ii fie lui bine in primul rand. Dar afirmam cu seninatate ca am face orice pentru persoana iubita. Am face pentru ca … daca ea, el,  n-ar fi bine, ne-ar afecta noua insine starea de bine.  Nu stiu cati dintre noi si-ar da viata pentru cel iubit. Spunem ca suntem sinceri, cand afirmam ca si dupa 20 de ani de convietuire, iubim partenerul. Sinceritatea absoluta? Fals! Ajungi sa traiesti in casa cu cineva care nu-ti este nici macar ruda. Dupa dreptul civil al Romaniei, intre doi soti nu exista niciun grad de rudenie. Si e normal sa fie incadrat asa, se stie din mosi stramosi, si a ajuns sa fie lege, faptul ca in cazul unor diferente de opinii, se intampla in multe parteneriate, cel mai aprig dusman, criticatorul cel mai infocat sa fie sotul.

Iar daca se intampla ca femeia sa fie mai inteligenta, si/sau mai frumoasa decat cele din anturajul perechii, chiar el, barbatul… “cel care nu ti-e ruda”, isi face un tel, in a te face sa te simti ultimul om, mai jos daca se poate decat restul femeilor, asta ca sa nu ti-o iei in cap ca esti mai presus decat el si ceilalti. Wrong choise!

Femeile din anturaj te privesc cu ostilitate de teama sa nu cumva sa atentezi la “ruda” lor, ca si cum a ta, cea de acasa nu ti-e deajuns. Ca si cum ai avea nevoie de o adunatura de rude, nu de una de prieteni. Ca vorba aia, rudele nu ti le alegi!

Daca ai un plus de inteligenta, intotdeauna cineva de deasupra ta va avea impresia ca vrei sa ii iei locul sau sa ii dai peste nas cu chestia asta in fiecare zi.  Si totdeauna vei vedea ceea ce altii incearca sa ascunda, ca o gospodina praful, sa nu-l vada soacra. Iar pentru asta vei plati cu varf si indesat toata viata, tot timpul gansindu-se cineva sa te aduca pe “calea cea buna”, sa nu cumva sa te abati sau sau sa iti dispara, spiritul de “turma.”

Dar haideti ca deja o dau in altele!:)

In concluzie, ador sinceritatea, dar aia pe care o vreau eu!

Ruga

“Da-mi Doamne putere sa-nfrunt infinitul,

sa trec peste drumuri batute,

sa descopar in treacat sarutul,

si zborul spre culmi negandite.

Ascunde-ma Doamne in taina,

in palma cerestilor patimi,

sa-nvat ce inseamna iubirea,

sa uit rostuitele lacrimi…

Invata-ma mersul in soapta,

privitul in noapte, suspinul,

sa-mi scriu din infrangeri izbanda,

sa neg mai departe destinul…

Arata-mi parinte apusul,

si zorii trezirilor mele

dezleaga-mi sertarul cu bune,

arunca bagajul cu rele.

Da-mi soare in miezul de iarna,

da-mi floarea ce stie sa-mi cante,

si lasa-mi privirea-nsetata,

spre vesnica vara fierbinte…

Invata-m-apoi ridicarea,

trezitul la viata, pornirea.

Eu am invatat doar caderea,

 lovitul de prag, ratacirea…

Da-mi ploaia ce stie sa spele,

greselile mele stiute,

 si vantul ce poate sa stearga a pasilor urme gresite…

 Nu-mi cere sa fiu mai cuminte,

sunt omul cu bune si rele,

mai da-mi o speranta, parinte,

sa repet doar greselile mele…”

Autor: Pik-nik

Scrisoare de bun ramas – Pasarea Colibri

 

Iubito, cata lume intre noi,
Numaratori de ploi din doi in doi
Si dintr-un ochi de dor necunoscut,
Cate zapezi pe buze ne-au crescut…

Asculta-ma si lasa-ma sa strig,
Mi-e frica de-ntamplare si mi-e frig
Si nu mai vreau sa stiu pan-la sfarsit
Cine-a iubit frumos, cine-a gresit,

Cine-a facut spre noapte primul pas,
Cine-a plecat din joc, cine-a ramas,
Cine si-a smuls peretii rand pe rand,
Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gand,
Cine a pierdut si cine a castigat
De toate inlantuit sau dezlegat,
Cine a crezut mai mult in celalalt,
Sub cerul prea strain si prea inalt.

Iubito, cata lume intre noi,
Numaratori de ploi din doi in doi
Si dintr-un ochi de dor necunoscut,
Cate zapezi pe buze ne-au crescut…

Cand am sa uit cum suna glasul tau,
Decat tacerea, ce-mi va fi mai rau
Si cum sa pot sub stele innopta
Cand nu mai simt ce-nseamna umbra ta?

Numaratori de ploi din doi in doi
Iubito, cata lume intre noi.

 Versuri: George Tarnea

Nostalgie

 ”Celor nascuti la inceputul anilor 60-70:

- Vedem acum, in anul 2009, cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani;

- Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva o data;

- Suntem ultima generatie care a jucat “Ascunselea”, “Castel”, “Ratele si vanatorii”, “Tara, tara! Vrem ostasi!”, “Prinsea”, “Sticluta cu otrava”, “Pac Pac”, “Hotii si vardistii”, ultimii care au strigat “Un doi trei la perete stai”;

- Suntem ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile inchisi in casa);

- Primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si benzi mangnetice si le-am inlocuit cu CD-uri;

- Noi am  purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen „Lee” sau „Puma” era deja lider de gasca;

 - Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere;

-  Noi am fost ultimii “Soimi ai Patriei” si ultimii “Pioneri”;

-  La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza…Si am cantat „MULTI ANI TRAIASCA” nu „HAPPY BIRTHDAY” la aniversari;

-  Am sorbit din ochi „Sclava Isaura”, „Beverly Hills”,  „Melrose Place” , „Twin Peaks”, „Dallas” .. si cine zice ca nu s-a uitat  ori minte ori nu avea inca televizor;

-  Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia  asteptam sa vina si la noi inghetata „Magnum”, sau pustile alea absolut superbe cu apa.Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala!  ;

 - Noi am ascultat si Metallica si Ace of Base si DJ Bobo si  Michael Jackson, si Backstreet Boys si Take That, si inca  nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam! ;

 -  Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Led Zeppelin, Jimi Hendrix, Abba si de Queen, cat si de  noile nume gen 50 Cent si Britney Spears;

- Am citit  ”Licurici”, “Pif”, „Ciresarii” si am baut Cico, Brifcor si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri “de la TEC” fara sa ne fie teama ca “au prea multe E-uri”, iar la scoala beam  toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi;

-  Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit  internetul;

-  Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa  auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation  ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le  cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf;

-  Abia asteptam la chefuri sa jucam “Fantanita”, sau “Flori, fete sau baieti”, sau “Adevar sau Provocare”, sau orice ne dadea un pretext sa “pupam pe gura” pe cine “iubeam”…;

-  Noi suntem cei care inca au mai “cerut prietenia”, care inca roseam la cuvantul “sex”, care dadeam cu banul care sa intre in  farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem  cu apa sa le aruncam in capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie “De cine iti place?” ca ne place  de el/ea;

-  Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca  noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si  cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de  copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au “child proof the house”, ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la  alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie;

-  Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai tinem minte  emisiunea “Feriti-va de magarus!”;

-  Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de “first-timers” …
 - Daca citesti si ai cazut macar un pic pe ganduri, esti de-al nostru !”

 

Femeile se indragostesc

 

 

 

“Barbatii cauta aventuri, iar femeile, mari iubiri. Ele se indragostesc nebuneste, iar ei capata un pic de adrenalina in plus, ca sa se simta mai voinici

Am ras cand am citit intr-o revista urmatoarele date statistice: “Doua milioane de cupluri s-au indragostit pe internet. Patru milioane de cupluri s-au despartit din cauza relatiilor de pe internet”. Apoi n-am mai ras. Dimpotriva. Intr-o seara, tinand de mana o prietena draga, am plans cu lacrimi lungi, inodate peste inima. Am plans de durerea iluziei ei spulberate si de durerea propriilor mele amintiri.

Tot mai des aflu despre barbati care, ca sa-si indure mai usor frustrarile casniciei, pornesc la agatat pe internet. Ca sa fiu cinstita, chiar cunosc doi domni, aparent foarte bine, care au facut in sportul asta performante demne de olimpiada lipsei de scrupule. Unul practica in continuare exercitiul amorului virtual. Celalalt, care era dotat cu un plus de sensibilitate, s-a lasat. Pentru ca, pana la urma, dupa vreo doi ani de amantlacuri pe net, a cazut in propria lui capcana si s-a indragostit de-adevaratelea.

Practica e aceeasi de fiecare data. Ei scriu lucruri fabuloase unor femei sensibile si delicate, insetate de iubire. Ele se indragostesc pe viata si pe moarte. Ei, dupa ce si-au exersat farmecul si au mai primit inca o dovada ca sex-appeal-ul lor e intreg si valabil, bat urgent in retragere, fie ca intalnirea a ramas la nivel virtual, fie ca s-a consumat si in plan pur material. In urma lor raman iluzii sfaramate, cate-o inima zdrobita, cate-o femeie care plange, pentru ca investise, ca naroada, toate sperantele ei intr-o relatie care s-a dovedit a fi o pacaleala.

Femeile nu cauta aventuri de o noapte, ci iubiri de o viata. Ele navigheaza pe net cu speranta ca isi acorda, astfel, o sansa in plus ca sa-si gaseasca sufletul-pereche. Cei mai multi dintre barbatii porniti pe aceleasi ape nesfarsite vor, de obicei, altceva. De obicei, adrenalina. Ameteala indragostirii nepericuloase. Bungee-jumping cu inima cate unei fiinte care nu are nicio vina, in afara naivitatii. Un motiv in plus sa se simta virili, chiar daca mariajul lor e searbad si naclait de conventii.

Practicantii agatatului pe internet sunt, cu totii, inteligenti si culti. Nu poti sa ametesti pe cineva, doar din cuvinte, decat atunci cand stii  sa le manuiesti cu maiestrie, cand esti in stare sa jonglezi cu ideile, sa fii indeajuns de cult ca sa poti apela la citatele potrivite in momentele cele  mai prielnice. Dar asta nu-i impiedica sa fie absolut insensibili cand se pune problema ca ar face vreun rau cuiva. Ei se simt impacati si in fata partenerelor oficiale pe care, chipurile, nu le insala- desi mintile lor sunt demult plecate pe araturi-, si in fata celor intalnite in lumea virtuala, carora nu le promit nimic precis, iar apoi, cand afla despre suferinta pe care au provocat-o, ridica din umeri si spun, cu mare convingere, ca ei n-au vrut sa faca decat bine, ca n-au intentionat decat sa aduca putina alinare unor inimi insingurate.

Dar eu cred ca si cei care joaca rolul nestiutorilor au aflat si ei, cumva, ca femeile se indragostesc de-adevaratelea. Ca nu e corect sa te joci cu inima cuiva, si ca o tradare  ramane o tradare, indiferent daca s-a ajuns la nivel de epiderma sau s-a ramas in zona inefabila a neatingerii. Doar ca se prefac a nu sti, ca sa nu-si strice jocul. Pana intr-o zi, in care se vor da legi care sa-i pedepseasca pe cei care se joaca de-a iubirea si de fapt nu cred in ea. Pana intr-o zi, in care hotii de suflete nevinovate vor ajunge la inchisoare, pe baza unor legi ale bunului simt, ale bunei credinte.”

Sursa: www.coffeechat.ro

Fatarnicie

Urasc fatarnicia si fatarnicii!

Care… profita de calitatile lor, pentru a-si imbraca cu ele, caracterul urat si josnic.

Care se victimizeaza si au impresia ca sunt prea buni, pentru a trai printre noi… ceilalti… muritorii de rand.

Care au impresia ca sunt „altfel”; ca toate calitatile si lucrurile bune, le-a strans Dumnezeu, intruna/intrunul din ei, dar ca sunt neintelesi…

Care nu au mila… compasiune… dar o afiseaza doar de dragul aparentelor cu atata maiestrie, incat ajung sa se creada si ei.

 Care se cred in masura sa judece orice fapte, ale oricui, numai pe ale lor nu! Pentru ca ale lor sunt intotdeauna cele mai bune, sau sunt manati sa le faca din cauza altora.

Care nu isi asuma nici o responsabilitate, pentru ca totul are o scuza.

Care intra cu bocancii in viata tuturor, motivand ca este un drept al lor, dar nu lasa pe nimeni sa observe viata lor, pentru ca altfel ar fi descoperiti si nu si-ar mai putea exersa puterea de a manipula…

Care nu accepta ideea ca in viata poti si pierde.

Care vin si arata admiratie cand intre doi oameni se nasc  miracole de lumini si culori – precum curcubeul, dar in realitate intunericul negrului din suflet, le-a cuprins de mult viata.

Care se zvarcolesc  intre peretii ratiunii lor, nestiind ce e sa aleaga ca fiind mai de pret. Ei… sau dorintele lor!

Care nu stiu sa aprecieze, cu realism, puritate de copil, iubire  adevarata sau toamna vietii…

Dar , au pentru fiecare categorie, cate o masca… pe care uita la un moment dat sa o mai schimbe…

Care dau bir cu fugitii, atunci cand, se intampla ca cineva sa le dea masca jos…preferand sa lase in urma o impresie minunata a mastii lor, frumos croita…si pictata, nelasand sa se vada catusi de putin adevarata fata…

Aceste persoane nu vor intelege niciodata, intradevar viata…, ce inseamna sa fii om. Oricat vor incerca sa mimeze asta, pentru ca viata nu se poate cumpara sau vinde. Viata nu are pret, insa este extrem de pretuita. Viata nu tine cont de ani sau varsta. Viata adevarata … sa fii om… nu inseamna sa-ti ascunzi defectele, dar nici sa le ignori. A fii om inseamna ca pur si simplu sa-ti constientizezi anumite minusuri, iar ceilalti sa le accepte ca normalitate.  Aceste persoane sunt numai iluzie….

Fata de aceste persoane nu poti simti decat ura… sau nu… mai bine mila! Pentru a le arata ce inseamna sa simti acest sentiment, cu care ei fac parada la orice colt…. si pe care nu-l vor simti, in realitate niciodata, oricat de superiori se cred ei! 

 

Seherezada

  ” Iubirea este o zana rea, J.  Si este atat de aproape de tradare, ura si control incat ma sperie. Nu vreau sa ajung sa te urasc niciodata. Nu vreau sa ajung sa consideri ca imi apartii. Nu vreau sa ma intreb ce vorbesti, cu cine vorbesti, de ce vii,  cand vii, de ce nu vii cind nu vii. Nu vreau sa conditionez ce iti ofer de ce imi oferi. Nu vreau sa imi doresc sa te schimb. ACUM esti perfect. Si vreau sa te vad intoteauna astfel. Al tau, nu al meu – liber, imprevizibil, cu gesturi neasteptat de calde uneori,  cu dileme copilaresti alteori, puternic, inteligent si rebel. Stiu, este o masca. Dar iubesc aceasta masca. Pentru ca nu te cunosc altfel. Si nu stiu – vreau sa te cunosc altfel? Esti eroul meu Vreau, de fapt, sa descopar un barbat banal in spatele lui?

Vreau sa imi insinuez incet personalitatea proprie? Vreau sa te fac dependent de mine – cand orice dependenta este un lant? Vreau sa fii fericit datorita mie, si vreau sa suferi datorita mie, cand stiu foarte bine ca toate acestea sunt conditionari? Te vreau mai aproape decat esti acum? Si cum te-as putea avea mai aproape fara sa ma schimb si fara sa te schimb? Fara ca unul dintre noi sau amindoi sa ingenunchem? Sintem spirite trufase – cate sabii ar sclipi intre noi doi, daca ne-am dezlega orgoliile, J? Cite cutii ale Pandorei am deschide? Ce ar fi acea farima fragila de suflet cind “noi” s-ar spulbera in mii de “eu” si “tu”? Ce sanse ar avea? Ne-am transforma in ce? In ce s-au transformat atitia oameni pina la noi… Priveste restul oamenilor, priveste-le ochii, si ai sa vezi.

Iubirea este o zana rea, J – asa este si a mea. Cunosti foarte putin din mine – si aici se opreste tot ce am bun. N-am nimic altceva. Stai la distanta de la care iti par frumoasa. Ramai acolo. Prefer sa te sarut in gand in fiecare noapte – sa fiu cadina care tese firul seherazadei, si atat. ”

 

Iubire neconditionata

El vrea iubire neconditionata. Oricare ar fi el. Dar ce este iubire neconditionata?

“Sa iubesti fara sa sufoci si fara sa-ti faca sperante,
Sa nu incerci sub nici o forma sa schimbi pe omul pe care il iubesti,
Sa-l accepti asa cum este,
Sa-l intelegi, sa constati neutru diferentele de gusturi si comportamente dintre tine si el, cel mult sa-i sugerezi, daca esti intrebata, anumite variante, mai constructive si numai daca vrea el,
Sa accepti partenerul cu intregul sau univers, asa cum e,
Sa te bucuri, de dragul lui, de realizarile lui,
Sa-i sustii sperantele si viziunile, sa-i alini esecurile, sa-i inteleagi amanarile, ezitarile si retractarile. Sa-i ierti lasitatile si lipsa de coerenta, sa-i sustii expansivitatile, sa-i crezi promisiunile,
Apoi va trebui sa inveti sa nu te gandesti la viitor, stiut  fiind ca femeile, prevazatoare, vor sa se asigure certificand relatia de iubire. Va trebui sa renunti la a mai conditiona iubirea printr-o declaratie-angajament luata barbatului tau. Si ridicand aceasta obligatie de pe umerii lui sa scutesti iubirea de inca o limitare si pe el de inca o responsabilitate impunatoare de conditii. Iubirea neconditionata te invata sa iubesti atat de mult persoana draga incat ii vrei tot binele, nedorind sa o posezi, sa o iei in proprietate. O poti iubi eliberand-o de tine, de relatie, de orice obligatie. Si acest gen de iubire, desi iti ocupa inima, ti-o lasa in acelasi timp libera pentru propria viata, pentru alte iubiri. Pentru ca neavand un angajament limitativ nu tradezi nimic, nu inseli nici o pretentie sau asteptare. Iubirea neconditioanta poate supravietui in paralel cu alte afectiuni si sentimente. Pentru ca iubirea neconditionata este total libera si omnipotenta – ca iubirea fata de Dumnezeu care ne lasa loc (ba chiar ne antreneaza) pentru alte iubiri. Dragostea generoasa, total deschisa spre persoana iubita, te face sa-l accepti pe celalalt exact asa cum este, dorindu-i tot binele din lume, respectand binele pe care si-l doreste pentru el. Fara sa judeci acest bine. Iubirea neconditioanta supravietuieste cataclismului altor iubiri si dezamagiri, devine un status-quo al inimii tale. Femeia care invata sa iubeasca neconditionat poate spune: Te iubesc, adio! Esti liber sa-ti traiesti inima asa cum vrei. Sunt libera sa-mi traiesc inima asa cum vreau.
A iubi neconditioant nu inseamana a aproba/incuraja totate excesele sau viciile celuilalt ci a intelege sufletul omului de langa tine, dandu-i libertatea de a fi el insusi. Te poti retrage oricand ti se pare prezenta sa daunatoare, dar asta nu inseamna suspendarea iubirii tale. Ci doar o sanatoasa si logica  desprindere fizica de omul care iti face rau.” (citat din “Iubirea neconditionata a unei femei” – Camelia Patrascu)

Eu nu pot sa iubesc neconditionat. Poate sunt egoista, posesiva, dar nu as putea trai fara sa fac parte din viata lui. Fara sa respir acelasi aer cu el. Si apoi, nu stiu daca, orice el, ar constientiza asta ca fiind iubire. Dar depinde de el.

Stiu ca sunt extrem de dificila, poate prea complexa. Ce vreau astazi, maine mi se pare aberant. Nu apreciz ce am, decat in anumite momente… cateodata imi dau seama ca vreau imposibilul. E o lupta vesnica intre ce mi-as dori si clasarea dorintelor pe scara unui barometru, pentru a fi sigura ca nu depasesc orice limita in nazuinta lor. Asta pentru ca tot timpul ratiunea isi pune amprenta, neingaduitoare, pe orice simtire. Si o ia … si o modeleaza ca pe o bucata de plastelina, in loc sa o lase la forma ei initiala care oricum nu are nevoie de modificari. Oscilez de la o extrema la alta a faptelor. Da.., cine a afirmat ca, gandind prea mult, nu facem decat sa stricam ce e mai frumos in viata, a avut perfecta dreptate. Analizez totul ca si cum as cauta orice motiv pentru a infirma simtirea respectiva. E greu si te simti neputincios… ca nu poti delimita ratiunea de simtire. Nu poti face nimic si nu stii incotro s-o iei. Pendulezi in a face ce simti si a face ce trebuie. Si pana la urma ce e mai bine sa faci? Ce simti, ranind pe toti cei dragi? Sau, ce trebuie, ranindu-te iremediabil pe tine?

Cu tine

“Cu tine viaţa mea se luminează,
Cu tine hotărăsc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiază
Şi mă sfârşesc în fiecare zi.

Cu tine e-mpăcare şi e luptă,
Cu tine este tot şi e nimic,
Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă,
Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.

Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu,
Cu tine astăzi mi se face mâine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea există,
Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi,
Cu tine nici tristeţea nu e tristă,
Cu tine eu te văd când nu mă vezi.

Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar,
Cu tine-ncep şi se termină toate,
Cu tine într-un schit apar – dispar.

Cu tine e lumină şi-ntuneric,
Cu tine zac să mă-nsănătoşesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.

Cu tine e mai rău şi e mai bine,
Cu tine reîncepe viaţa mea,
Cu tine e mai greu ca fără tine,
Dar fără tine nu s-ar mai putea.”

Adrian Paunescu

Ganduri

Azi de dimineata cand m-am trezit…. m-am trezit cu gandul la copilul meu cel mai drag… “spiritul”.
Il mai stiti? Cel de care v-am povestit la un moment dar si care, de ceva timp imi tot atrage atentia ca nu prea l-am bagat in seama.
I-am dat ceva hrana pentru zilele in care am nu am avut timp sa ma ocup de el…. ca altfel riscam sa moara de inanitie… si zau, nu vreau asta!
Si am inceput sa stam amandoi la sfada…
Am stat si am analizat ghemul de simtiri, pe care el, spiritul le simte mult mai mult ca niciodata.
Am ajuns la o concluzie…pe care, noi doi, nu prea stiam cum sa o exprimam, dar o prietena comuna, ne-a ajutat …

Ganduri care se schimba de la un minut la altul, in functie de starea de fiecare zi… de dezamagiri traite, de sperante, care sunt aproape tot timpul aceleasi…si care revin cuminti, seara, la lumina lunii din noapte, cand sufletul, linistit le aseza pe fagasul normal, facand lumina si liniste, in sfarsit in ordinea lor.
Atunci sunt eu… Cand iubirea, durerea, esecurile, sperantele… totul iese la suprafata. Nimic nu mai trebuie ascuns.

Si adorm cu ele in brate…

A doua zi iar o iau de la cap cu tumultul de ganduri, ca o cascada in cadere. Cand am impresia ca ceea ce nu am e intotdeauna mai bun decat ce am, in orice domeniu si materie, cand imi doresc ceva ce poate nici nu exista, iar eu cred cu tarie ca da. Cand mi-e mila de mine si sufletul meu si nu am ce-i face… Cand am impresia ca sunt victima propriilor ganduri.