„N-ai să vii şi n-ai să morţi
N-ai să şapte între sorţi
N-ai să iarnă, primăvară
N-ai să doamnă, domnişoară.
Pe fundalul cel albastru
din al ochiului meu vast
meteor ai fost şi astru
şi încest ai fost, prea cast.
Uite-aşa rămânem orbi
surzi şi ciungi de un cuvânt.
Soarbe-mă de poţi să sorbi
„S” e rece azi din sunt. ”
de Nichita Stanescu
Zbor de fluture 
Pingback: Împlinire « Symphonie pour un monde étrange
Soarbe-mi sufletul să mă ai, să fii; să te pătrund albastru şi să încep să îţi curg prin vene..i-ar fi spus odată.
În nerostirile orbirii nu mă mai cuvânţi însă; ţi-am devenit drum de tăcere…pas tăcut de umbră.
Un sfârşit de săptămânăalbastru; spus de senin azur!
Cu tot dragul, Zbor de fluture.
Dacă niciodată ar fi mâine…azi m-ai iubi? dacă printr-o absurdă întâmplare nu va să se întâmple vreodată…dacă niciodată nu ar mai fi mâine…azi, te-aş muri…mi-ai spune? l-ar fi întrebat ea, sufletul alb…
„Atâta m-am gândit la tine, că nici nu mai sunt”. Exuvii – Simona Popescu
Mulţumesc pentru Nichita, Zbor de fluture; este poetul pe care îl iubesc cel mai tare. E Poezia.
Cu multa placere, Camelutza! Cu drag si placerea de a-ti citi cuvintele, versuri de poezie.
Am trecut să îţi las o urmă şi un gând cu drag. La noi au înflorit caişii…unii nici nu mai bagă de seamă că cerul e senin, nu mai simt bucuria unei adieri de vânt care împrăştie miros de petale roz…unde se duc oamenii, Zbor de fluture? Că se cam duc spre undeva de unde nu mai ştiu să se întoarcă poate niciodată, acasă, ca după un lung drum al rătăcirii. De pierdut, ne pierdem toţi prin labirinturile noastre, pentru a ne putea găsi.
Cu drag…cu drag…
Cameluta, copil drag, cred ca viata ne acapareaza de multe ori, in asa masura, incat nu mai avem ochi pentru renasterea naturii. Dar pe mine, macar asta, ma scoate din alergatura timpului. Soarele si timpul frumos, inmugurirea copacilor pentru mine are o mare influenta. Imi da pofta de viata. Imi schimba tonusul. E pacat sa nu ne bucuram de ce mai avem. Si asa sunt prea putine. Eu ma bucur si de cuvintele tale. Si de realizarile lui Ale. Incerc sa iau tot ce pot pentru a fi bine, cu sufletul. Pupa copilul Ale.
(stii ce ma incanta? in afara ca e varsator ca si Adina, e cu franceza, la fel ca Adina, si de aici cred ca se aseamana foarte mult cu Adina. Si mi-e drag de lucrul asta. )
Ce chestie…fără să fi citit ceea ce mi-ai scris, pentru că îţi răspundeam pe blog şi o făceam acum, îţi lăsasem acolo un gând pentru Adina..tu, aici, la tine, făceai acelaşi lucru, lăsându-mă gândul tău pentru Ale…Frumoasă sincronizare…empatie…nu ştiu…dar ceva…ceva adânc.
Să le dea viaţa tot ce e mai frumos, pentru că ştiu ce vor de la ele şi de la viaţă şi trudesc pentru devenirea lor ca fiinţă!
Asa sa dea Dumnezeu, Camelia! Noroc sa aiba… dar si tie iti doresc acelasi lucru!
Pingback: Navigând printre idei « Gebelezis
Pingback: Fragmente (de Symphonie) « Symphonie pour un monde étrange
Nu ştiu dacă în săptămâna următoare vei mai intra pe blog; în gând te am, şi îţi voi mai călca pragul în preajma Învierii să îţi las un cuvânt din inimă, aşa precum o fac şi acum.
Nichita Stanescu e geniul. 🙂