Un copil e o bucurie. Il faci. Te bucuri de primele zambete. Apoi incet, incet va descoperiti unul pe altul. Mama pe copil. Copilul pe mama si pe lumea in care doar ce a intrat. Incepe sa descopere primele zambete, mirosul mamei si dependenta de mama. Incepi sa simti ca mama ca nimic din aceasta lume nu compenseaza fericirea de a fi mama, fericirea de a simti cum un pui de om te simte primordiala pentru existenta lui, pentru viata lui. Apoi primii pasi…, primele cuvinte, care iti pot aduce o fericire cum nu exista alta, pentru orice femeie. Cel putin asa imi place mie sa cred… Niciun barbat din lumea asta nu ar putea sa aduca atat fericire pe chipul si in sufletul unei femei precum un copil. Copilul acelei femei. Existenta toata se limiteaza la acel copil. Ca lui sa ii fie bine, ca el sa aiba ce trebuie, ca tu sa il pregatesti pentru toti pasii din viata lui, sa simti ca e pregatit. Sa stii ca nu il ia nimic prin surprindere, sa stii ca e in siguranta. Timpul trece. Te trezesti dintr-o data cu el mare. Parca nici nu stii cand alergai dupa el in parc… tinandu-l de manuta sa nu cada. Nu iti mai aduci aminte cand ii faceai pachetel pentru gradinita. Nu mai stii, decat vag, cand la orice semne de boala te simteai pierduta si disperata. Cand gandurile negre iti dadeau tarcoala, gandindu-te la ce e mai rau. Cu greu iti amintesti, si iti vine sa zambesti, cand venea acasa cu genunchii juliti si incercai sa il linistesti si sa il faci sa nu uite de joaca pentru asta. Si nici de curajul de a merge inainte. Iti amintesti cu drag de primele martisoare primite, de primele buchete de flori, de bujorii din obrajii ei, de incantarea din suflet. Zambesti. Ce mica era! Apoi de primele concursuri, cand emotia punea stapanire pe ea, iar pe tine, si mai si…Cand mainile ii tremurau pe clapele pianului , iar mamei sufletul. Si nu poti uita satisfactia pe care ai simtit-o la cele mai bune rezultate ale ei. Atunci cand simti ca sufletul ti-e atat de plin, incat da pe dinafara! Iti amintesti cu drag, cum de mana cu tine a fost pentru prima data intr-un club de distractie. Cum ai asistat prin ochii ei la primul sarut, la prima imbratisare. Apoi la zborul ei spre mai sus, spre culmi cat mai inalte. Emotiile de la liceu.., cele de la bac si apoi admiterea la facultate. Si cand vezi ca e printre primii, lacrimi de bucurie iti inunda obrajii. Realizezi ca un copil este o incantare. Ca, atat de multa bucurie iti poate aduce un copil, incat iti tremura sufletul ori de cate ori te gandesti la el. Realizezi ca e o durere pentru orice mama atunci cand copilul, isi ia zborul…! E durere amestecata cu satisfactie si mandrie. Mandrie multa! Si… mai realizezi ca ai ales sa fii mama pentru toata viata!
oct.
20
2011
mi-au dat lacrimile. cu greu ma pot gandi la clipa inevitabila cand si puiul meu va pleca pe propriul drum
@ darkleya – Acum nu te poti gandi. Chiar sa vrei. Nu realizezi. Nu iti dai seama decat in momentul in care se intampla. Bucura-te de el cum poti mai bine! Si nu te intrista… va ramane copilul tau toata viata lui si a ta!
știu, ai dreptate. n-am știut nici cum e să fii părinte până n-am avut propriul copil. creșterea verișorilor/nepoților nu e nici pe departe la fel și te poate pregăti doar dpdv al schimbării scutecelor, supravegherii sau jocurilor. restul e mister. așa e și plecatul copilului de acasă. teoretic e ciudat, greu, trist. dar ai spus-o atât de frumos: va rămâne copilul tău toată viața lui și a ta! asta face mai mult decât orice casă goală fără el și orice distanță de sute/mii de kilometri
Pingback: Nudul şi erotismul ca etalon? « Symphonie pour un monde étrange
Adina cred că ţi-ar săruta gândurile care au născut aceste cuvinte pe care oricine nu ar putea să ţi le citească decât cu sufletul; Adina ta, cea cu care Dumnezeu te-a binecuvântat, şi căreia îi eşti aidoma, o binecuvântare; te topeşti, se simte, în dragostea pentru fiinţa sacră din viaţa ta.
Îi doresc să îi fie zborul cu instinct magic, ostacolele să îi fie absenţă, şi cutezanţă să aibă în tot ce îi va mai fi apoi urmă, să îşi fie stăpâna visurilor pe care şi le va zămisli în care să trăiască liberă… să îi fie înfăptuire.
Multumesc mult, Camelia pentru cuvintele frumoase…si pentru urari. Sa se indeplineasca! Si sa ai si tu parte de acelasi zbor si de libertate…! Cu drag!
multumesc 🙂
Ce ganduri frumoase, pe care numai o mama le poate asterne, un copil reprezinta implinirea oricarei femei.
Pingback: Despărţirea, frica şi durerea « Symphonie pour un monde étrange
Buna seara ,
Ma iertati ca va deranjez dar vin cu rugamintea la d-voastra sa sustineti proiectul pe care l-am inceput „Sa fim oameni…”.Doresc sa puneti un banner pe blogul d-voastra.ca sa putem ajuta oameni care are nevoie de noi.http://safimoameni.blogspot.com/
Va multumesc pentru intelegere!
Impreuna putem schimba vieti
Atept raspunsul d-voastra la pagina de e-mail placintavlad@yahoo.com
ce frumos ai descris… totul plin de suflet…
citind… am regasit pe mama… trecand prin fiecare etapa descrisa de tine…
maine… la mine este ziua multumirilor… de acum… din ajun… gandul mi se indreapta spre mama… sa fie sanatoasa… si frumoasa la suflet… asa cum mereu a fost… sa aibe siguranta, ca imi e bine… si zboru-mi este mereu spre inalt… pana o voi reantalni…
Foarte frumoase multumuri adresate mamei tale! 🙂 Sa iti traiasca si sa te bucuri cat mai curand de ea!
superb! puiul meu are doar 11 luni si privind in urma, parca ieri am venit cu el de la maternitate. Dumnezeule, cum a trecut timpul si cum alearga si nu are mila. si il vad cum creste, progresele pe care le face, cum se transforma si mi-e teama de momentul in care…va pleca. nu la scoala, nu la facultate. ci va pleca pe drumul lui. mai am timp sa ma obisnuiesc cu gandul asta, dar tot greu imi va fi…